
Fii avocat in scoala ta!
“Fii avocat in scoala ta!”
Aflat la a doua editie, proiectul de educatie juridica non-formala initiat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania in colaborare cu Baroul Bucuresti si Ministerul Educatiei, desfasurat pe o perioada de 4 saptamani, s-a bucurat de atentia deosebita din partea elevilor, avocatii voluntari remarcand impactul educational si profesional al proiectului in formarea reflexelor juridice ale tinerilor cu scopul de a actiona in cunostinta de cauza si de a depasi dificultatile pe care le vor intalni in viata.
“Ubi societas, ibi jus”
Dreptul a aparut si s-a dezvoltat ca o necesitate absoluta, ordinea sociala rezultata din sistemul activitatilor omenesti dand nastere regulilor normative cu putere de lege.
“Originile ideilor, natiunilor si raporturilor de drept ale unui popor sunt cartea cea mai pretioasa si mai infailibila a vietii lui morale, religioasa si intelectuala si din aceasta carte scrisa numai in spiritul si fictiunea lui, se poate vedea mai cu certitudine prin ochiul scrutator al filosofului elementele de morala, de justitie, de progres, de civilizatie sau de barbarie, de glorie sau de suferinta care au predominat la nasterea sau la dezvoltarea lui istorica si sociala.” (Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Obiceiurile juridice ale poporului roman, Bucuresti 1882). Multumim, UNBR! Prof. jurist Tudor Cosmin