24 IANUARIE, ZIUA INTERNATIONALA A EDUCATIEI
24 ianuarie, sărbătorim Ziua Internațională a Educației declarată la nivel internațional prin Rezoluția A/RES 73/25 adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 2018.
Dreptul la educație este un drept fundamental consacrat în art. 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Originile acestui drept izvorăsc din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (art.13-14) semnat în 16 decembrie 1966, coroborat cu Declarația Mondială privind Educația pentru Toți, 5-9 martie, Thailanda, 1990. În Europa regăsim acest drept statuat în art. 14 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene si art. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenției din 20 martie 1952. La nivel național dreptul la învățământ este statuat în art. 32 din Constituția României și transpus prin Legea educației nr. 1/2011. Potrivit art. 48, alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 51 din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului nr. 272/2005 părinții au îndatorirea, dar și obligația de a instrui și a înscrie copiii la școală. Retragerea sau înfrânarea minorului în mod nejustificat prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu constituie infracțiune conform art. 380 Cod penal.
Prof. jurist Tudor Cosmin
Director prof. Carmen Daniela Paraschiv